Uneori intimitatea este cea mai placuta latura a vietii pentru ca este locul unde nu poate patrunde nimeni altcineva decat cei carora le permitem. Este locul unde ne ascundem de ceilalti si traim in noi insine. Este acel moment de liniste si pace sufleteasca, de perceptie a vietii prin ochii nostri fara influente exterioare. Este timpul dedicat meditatiei, stabilirii idealurilor, a planuirii dorintelor, sau este locul unde ucizi visele si caracterul prin actiuni gresite.

           Tot acolo insa au loc si cele mai mari batalii ale sufletului. Este momentul in care esti singur. Si adevarata dovada de caracter se demonstreaza in singuratate. Atitudinea din spatele cortinei determina comportamentul de pe scena. Gandul din spatele privirii ascunde realitatea nerostita. Ipocrizia zmbetului acopera malformatia din spatele mastii.

           Sa nu fie nimeni acolo, sa fii singur, sa fie totul inchis si totusi sa fii privit. E ciudat si contradictoriu. Sa poti face lucrurile pe care le vrei si le doresti. Sa ai liberatatea de a te simti ametitor de bine. Sa  crezi ca totul e intre pereti, intre limite, intre buncare inexistente decat in imaginatie. Si totusi sa fii privit. Sa fii ascuns, asa de ascuns incat nici tu nu stii unde te aflii. Si totusi sa stie cineva de tine.

          Nici copacii din gradina Edenului nu au fost o ascunzatoare prea buna, nici pestera lui Ilie, nici corabia cu care a fugit Iona spre Tars. Privirea aceea  era acolo. CINE sa ne priveasca oare? E  atat de simplu sa aflii acest raspuns citind cuvintele inteleptului David din Psalmul 139:7-13  Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi  culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;  Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,  şi acolo mîna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: ,,Cel puţin întunerecul mă va acoperi,- şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!" Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunerecul ca lumina. Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m'ai ţesut în pîntecele mamei mele.   

           Da, ai intuit bine, e privirea lui Dumnezeu, sunt ochii lui care vad totul. Este Duhul Lui care reprezinta manifestarea terestra a divinitatii. Dumnezeu este omniprezent. Te priveste in orice loc, in orice moment si in orice circumstanta. La El nu exista lucruri ascunse ci toate sunt descoperite. Invizibilul vietii tale este atat de vizibil in ochii Lui. Si oriunde ai fii, si orice ai face, sa nu uiti niciodata ca este si El acolo.